Cu toții am auzit măcar o dată fraze ca: „Porcul de la țară e cel mai sănătos”, „Carnea de porc românească nu lasă apă”, „Porcii din ferme sunt injectați cu hormoni.” Dar cât adevăr este în aceste afirmații?
Cercetarea realizată în 2025 de APCPR (Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România), a scos la lumină, pe lângă alte informații foarte interesante, și unele mituri care se răspândesc ușor printre consumatori. Am completat ce știu consumatorii cu opiniile avizate ale experților din asociație, să putem avea o discuție echilibrată despre mituri și adevăruri despre carnea de porc românească.
MITUL 1: Carnea românească „nu lasă apă”
Acesta este un mit care are, în mod surprinzător, un sâmbure de adevăr. În interviurile din studiul realizat în 2025, oamenii spun despre carnea de porc românească, comparativ cu cea din import că „nu lasă apă” și „fierbe frumos”.
Potrivit literaturii de specialitate, cantitatea de apă (suc) conținută în țesutul muscular este însemnată şi variază în funcţie de specie, vârsta animalului, sexul acestuia, stadiul său de îngrășare, precum şi de categoria de mușchi din care face parte.
În concret, compoziţia țesutului muscular este reprezentată de: apă — 63-76%, substanță uscată — 24-36%, proteine — 18-23%. Cantitatea de suc din carne se exprimă în mod diferit în funcţie de diverși factori. Aşadar, cu cat porțiunea de carne au mai puţină grăsime, cu atât şi cantitatea de apă exprimată este mai mare
Carnea de calitate superioară, cu un conţinut ridicat de proteine şi grăsime, are o capacitate mai mare de retenţie a apei decât carnea de calitate inferioară.
În timpul gătirii cărnii, temperatura ridicată determină o contracție a celulelor musculare şi o denaturare a proteinelor, ceea ce reduce capacitatea de retenție a apei intracelulare și favorizează exprimarea acesteia la suprafaţa cărnii.
Prezența lichidului serosangvinolent nu are impact negativ asupra siguranței consumatorului final și a calității produsului si nu inseamna neaparat ca acea carne este injectata.
MITUL 2: Porcul de țară este mai bun
Mulți români au nostalgii legate de porcul crescut „în bătătură”. Românii asociază acest porc cu gustul copilăriei. Dar, după cum subliniază dr. vet. Adrian Bălăban, președinte al APCPR, diferența reală nu e dată de „țară” sau „fermă”, ci de hrană, rasă și condițiile de creștere.
În fermele moderne, porcii sunt hrăniți cu cereale românești, în medii controlate, fără hormoni, fără antibiotice inutile. Se respectă standarde stricte de bunăstare animală și igienă, care asigură o carne sănătoasă și gustoasă. Porcul de la țară poate fi bun, dar nu este întotdeauna mai bun.
MITUL 3: Carnea de porc nu e sănătoasă pentru că e grasă
În realitate, depinde ce bucată de carne alegem și ce cantitate mâncăm. Carnea de porc are multe părți slabe: mușchiulețul, cotletul, pulpa. Grăsimea externă poate fi îndepărtată cu ușurință.
În plus, carnea de porc conține fier, colagen, vitamina B12 și proteine de calitate. Consumată cu moderație, poate face parte dintr-o dietă echilibrată. Românii sunt tot mai atenți la sursa cărnii și aleg bucăți potrivite stilului lor alimentar, așa cum ne confirmă și cercetarea de piață realizată de APCPR în 2025.
MITUL 4: Porcii din ferme sunt injectați cu hormoni
Acesta este poate cel mai răspândit mit, dar și cel mai ușor de demontat. În România (ca în toată Uniunea Europeană), utilizarea hormonilor de creștere este interzisă.
După cum explică domnul dr. vet Adrian Bălăban, președintele APCPR, în fermele comerciale porcii nu primesc hormoni. Ei cresc datorită selecției genetice, a hranei de calitate și a grijii cu care sunt crescuți. Mai mult, tratamentele cu antibiotice sunt strict controlate și raportate, iar abuzul este interzis prin lege.
MITUL 5: Carnea de porc de la vitrina asistată este mai bună decât cea ambalată
Mulți români preferă să cumpere de la vitrina asistată pentru că „văd carnea pe bune”. Dar acest lucru nu înseamnă că cea ambalată e de proastă calitate. Dimpotrivă, carnea ambalată este păstrată în condiții mai bune, mai igienice, mai sigure.
Ambalajul modern permite păstrarea prospețimii. Ce contează, de fapt, sunt sursa – de unde vine carnea, ce etichetă are, dacă putem avea încredere în producător, prospețimea – pe care o putem recunoaște după culoarea uniform roz-roșiatică a cărnii, textura fermă, lichidul limpede și lipsa mirosurilor nespecifice și, desigur, data de expirare trecută pe etichetă.
Concluzie: când alegem informat, alegem mai bine
Carnea de porc românească are multe calități – dar și multe prejudecăți de înfruntat. Cu cât învățăm să citim eticheta, să punem întrebări și să alegem informat, cu atât mai bine pentru noi, pentru sănătatea noastră și pentru producătorii locali.
citește și:
octombrie
20
“Porcul românesc bine crescut” va deveni noul standard pentru carne curată, sigură și gustoasă
Porcul românesc bine crescut este noul simbol al calității pentru carnea de porc din România – o etichetă care garantează...
noiembrie
2
Cu ce sunt hrăniți porcii crescuți bine? Adevărul din spatele gustului românesc
De ce contează hrana porcului românesc? În România, porcii sunt crescuți atât în gospodării individuale, cât și în ferme...
noiembrie
12
Mituri despre carnea de porc românească
Cu toții am auzit măcar o dată fraze ca: „Porcul de la țară e cel mai sănătos”, „Carnea de...
noiembrie
20
Ce aduce în plus carnea de porc românească. Beneficii nutriționale și calități reale, dincolo de mituri
Carnea de porc este de departe preferata românilor. Dar, dincolo de tradiție și gust, ea rămâne una dintre cele...
octombrie
20
72% dintre români preferă porcul românesc. Dar știu să-l recunoască în magazine?
Un lucru este sigur: românii iubesc carnea de porc. Este gustul cu care au crescut, gustul care le amintește...
octombrie
4
Porcul românesc bine crescut – eticheta care va face diferența
Ce înseamnă eticheta „Porcul românesc bine crescut”? Începând din 2026, în magazinele din România, la vitrinele cu carne sau...