7 iulie 2026

Jurnal de vară la iarbă verde: De ce grătarul cu carne de porc e „sport” național

  • By
  • Pentru români, grătarul nu este doar o simplă tehnică de a găti, ci o veritabilă instituție, un liant social și o sărbătoare în sine. Nimic nu se compară cu o bucată sănătoasă de carne bine rumenită pe jar. Indiferent că vorbim despre o duminică oarecare de vară sau de o minivacanță, fumul de grătar are darul de a ne aduna pe toți laolaltă. Aici, la Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), știm că în centrul acestui ritual stă mereu carnea de porc românească, cu un gust plin și savuros, provenită de la un „Porc românesc bine crescut”.

    Ce simbolizează grătarul pentru noi?

    Dacă vrem să înțelegem de ce iubim atât de mult aceste momente, regretatul maestru al gastronomiei, Radu Anton Roman, a descris perfect fenomenul. El spunea că grătarul este „exorcizant, enorm, festiv, exotic”. Mai mult decât atât, prin acest ritual de ieșire la aer, românul „își regăsește o vână primitivă (nu prea profundă!)” stând în fum și bucurându-se din plin de „simplitatea grosolană a mâncatului fără etichetă!”. Grătarul ne eliberează de stresul și de regulile stricte ale orașului. Oamenii stau pe lângă foc, întorc carnea, glumesc și dezbat care este cel mai bun moment în care friptura trebuie luată de pe jar.

    Care sunt locurile noastre de grătar?

    De mii de ani, de când am domesticit focul, carnea friptă i-a strâns pe oameni la povești. În zilele noastre, grătarul se practică în fundul grădinii, în poiană, în curtea propriei case, la marginea șoselei sau, unde se mai poate, pe balcon. Bineînțeles, civilizația și respectul pentru natură ne învață azi să fim precauți: focul viu se face doar în spațiile special amenajate, prevăzute cu vetre de foc și coșuri de gunoi (în București, de exemplu, în parcuri precum Morarilor, Lunca Florilor sau Sfântul Pantelimon) ori în confortul curții personale, unde te poți bucura de soare fără teama unor amenzi nedorite.

    Carnea de porc, regina absolută a grătarului românesc

    Când vine vorba de jăratic, porcul este, indiscutabil, regele meselor noastre. Datele arată că un român mănâncă, în medie, peste 38 de kilograme de carne de porc pe an. La grătar, ceafa de porc câștigă detașat – este acea tăietură ușor mai grăsuță a cărei grăsime se topește lent pe foc, frăgezind bucata și oferindu-i un gust inconfundabil, dulceag și plin.

    Pe lângă ceafă, preferințele noastre se duc repede și către pieptul de porc, pulpă, coaste și mușchiuleț. Fiecare maestru de ceremonii are secretul lui: unii preferă să stropească bucățile cu bere, vin alb ori zeamă de usturoi direct pe foc, în timp ce alții tăvălesc carnea printr-un strat generos de condimente înainte să atingă gratiile încinse.

     

    grătar de carne de porc

    Porcul fript la foc în alte culturi

    Fascinația pentru carnea de porc la grătar trece mult dincolo de granițele noastre. În diverse colțuri ale lumii, focul a transformat carnea de porc în adevărate opere de artă, adaptate culturii locale:

    • Statele Unite: Aici domnește cultura de barbecue, care înseamnă un gătit lent, uneori de 14-18 ore, la temperaturi joase și cu mult fum. Americanii sunt celebri pentru coastele de porc (ribs) și pentru faimosul „pulled pork” (carne de porc fragedă, sfâșiată), asezonate generos cu sosuri dulci, picante, de roșii sau pe bază de muștar.
    • Coreea de Sud: Grătarele se află adesea chiar în mijlocul meselor din restaurant, clienții gătindu-și singuri. Unul dintre preparatele de top este samgyeopsal – șuncă/piept de porc gras, fript rapid și savurat cu frunze de susan, salată și mult usturoi.
    • Marea Britanie: De îndată ce apare soarele și se deschide sezonul de barbecue, britanicii aruncă pe grătar cantități impresionante de cârnați de porc, burgeri de porc, coaste și frigărui (kebabs) din carne de porc, pe care adesea le marinează cu arome iuți, afumate sau cu chilli.
    • Franța: Chiar și în rafinata gastronomie franceză, grătarul implică tăieturi faimoase de porc. Francezii savurează l’échine (ceafa de porc), poitrine (pieptul), travers (coastele), precum și cârnații perfecți pentru jar, cum ar fi chipolatas sau saucisses de Toulouse.

    Indiferent cum este gătită – subțire ca-n Asia, afumată zeci de ore ca-n America sau friptă iute până face o crustă crocantă, cum ne place nouă, în România – carnea de porc rămâne sufletul ieșirilor la iarbă verde. Data viitoare când aprinzi cărbunii, alege mereu o bucată proaspătă și savuroasă, provenită de la animale hrănite cu cereale românești din fermele noastre, pentru că nimic nu susține mai bine bucuria unui grătar autentic decât „Porcul românesc bine crescut”.

    Top